Bogdan Ivan: Nu tratăm stocurile de gaze ca pe o simplă formalitate. Sunt parte din siguranța noastră națională. FOTO

Bogdan Ivan: Nu tratăm stocurile de gaze ca pe o simplă formalitate. Sunt parte din siguranța noastră națională. FOTO

„Nu tratăm stocurile de gaze ca pe o simplă formalitate. Sunt parte din siguranța noastră națională.

Am convocat, împreună cu echipa Transgaz, o reuniune de lucru aplicată cu toți marii producători, furnizori și operatori de înmagazinare de gaze naturale.

📌 Situația la zi: nivelul de înmagazinare este sub traiectoria intermediară, ca urmare a unei ierni prelungite și a unui consum excepțional în prima parte a anului.

Am informat 🇪🇺 Comisia Europeană cu date clare și măsuri ferme deja aplicate.

✅ Am reglat mecanismul prin OUG 6/2025: producția internă merge cu prioritate spre depozite, la un preț plafonat.
✅ Contractele sunt semnate, volumele alocate, injecțiile sunt în curs.
✅ Am inițiat control tehnic la Depogaz, pentru a evalua capacitatea reală de retragere în vârf de iarnă.

Am trecut de faza explicațiilor. Suntem în plin proces de recuperare a decalajului și consolidare a sistemului.

➡️ Obiectivul este clar: 90% nivel de umplere până la 1 noiembrie. Nu doar pe hârtie, ci cu asigurarea că sistemul poate răspunde în timp real, în orice scenariu.

🇷🇴 România este cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană.

Avem resursa. Avem infrastructura. Acum ne concentrăm pe viteză, eficiență și capacitate de livrare!”, a transmis pe pagina sa de socializare, Ministrul Energiei, deputatul PSD Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan.

Articole ce te-ar putea interesa