Fotbal: Un 5-1 torid astăzi în primul amical al verii pentru GLORIA împotriva celor de la Livezile
Un 5-1 (1-1) torid astăzi în primul amical al verii împotriva celor de la Livezile, joc disputat la ora 11:00, parcă, parcă taman pentru a ne obișnui cu ceea ce ne așteaptă peste doar câteva săptămâni ☀️. Am asistat la mutări și surprize interesante atât într-o tabără, cât și în cealaltă, că, de …, opiniile privitoare la vreo oarecare deosebită calitate fotbalistică a jocului le lăsăm pentru meciurile mai tari 🤔.
Surpriza plăcută (Gloria) ✨
În repriza secundă l-am putut regăsi în lotul Gloriei pe talentatul Șofroni – originar din Feldru – mijlocașul care, din postura de adversar, făcea o figură deosebit de frumoasă în barajele Gloriei de acum două sezoane, de partea celor de la Sighetu Marmației. Micuțul jucător de picior stâng pare să aibă în continuare glezna fină, chiar dacă a ratat promovarea în Liga secundă în ultimele sezoane, prima dată cu Sighet, iar mai apoi cu Baia Mare. Ar fi un câștig bun pentru Gloria dacă conducerea tehnică s-ar decide favorabil cu privire la păstrarea lui în lot.
Surpriza plăcută (Viitorul) ✨
La 37 de ani, fostul jucător al Gloriei, om cu meciuri bune în prima ligă și alte câteva zeci de prezențe prin fotbalul cipriot, maghiar și moldovenesc, Andrei Enescu (ultima dată la Avântul Reghin) și-a făcut apariția de nicăieri la încălzire, evoluând pentru livezeni în actul secund… La experiența lui, mai, mai că ai zice că Viitorul vrea să promoveze în Liga a 3-a sezonul ce urmează, dar, la cât de neserioasă e liga asta a 4-a la noi, nu știu zău dacă mai vedem degrabă promovare din județeană în eșalonul terț.
Mențiune onorabilă (Gloria) 👏
Bunicel vârful ăsta nou sosit de la CS Dinamo, Jimmy King. La 19 ani stă excelent pe picioare, anticipează bine poziționarea sa în teren și nici tehnic nu stă deloc rău. La finalizare a fost azi mediocru și puțin neserios… totuși, însă, vorbim de un meci-școală pe 30 de grade, împotriva vicecampioanei județene. 👍
Mențiune onorabilă (Viitorul) 🥅
Mamăăă, ce gol ne-a dat Robiță Hasnăș la capătul unui corner bine plasat de Suciu. Nu știu zău cum n-au reușit ai noștri să respingă balonul centrat în careul mic, că zici că erau 7 la 2 în suprafața de pedeapsă și, cu toate astea, mingea tot a ajuns la fostul fundaș glorios, care a finalizat fără urmă de reținere. 😮
Ne pare rău că… 😔
Iar a mai plecat – sau, cine știe, nu a mai fost dorit – un bistrițean de-al nostru, și încă unul bun, cu istoric ce-l recomandă alături de o conduită și un caracter jos pălăria. Pe Gabi Deac nu l-am văzut azi nicăieri pe stadion, la fel cum nu a fost văzut nici la prezentarea lotului. Păcat, eu sunt de părere că, fără nicio discuție, mai are în el vână de fotbal în ligile superioare. Să nu uităm că, anul trecut, aproximativ pe vremea asta, juca cu Șelimbăr în play-off-ul ligii secunde. Eu zic că nu i s-au dat șanse suficiente; pot spune fără echivoc că n-a fost sub media atacanților din echipă în puținele partide în care a prins lotul. Au mai plecat: Buziuc, Pădurariu, Ciobanu, Forizs, Vencu, Mitran, Benga
Gloria repriza 1: Avram/Greab – Diego Gustavo Ferraresso (Gloria Buzău), Dinis Ieșeanu (SC Znojmo-Cehia), Vișinar, Alexandru Fărăgău (U Cluj) – Covaci, Tonini, Cristea, Llullaku (cpt.) – Tavares, Goodnews
Gloria repriza 2: Greab/Began – Salka, Burdeț(cpt.), Alexandru Rus (ACS Tg. Mureș)/Onișor Covaci, Bodescu – Șofroni (Baia-Mare), Chiorean, Chindriș, Mogoș – V. Alexandru, Jimmy King (CS Dinamo)
