Jandarmeria Bistrița: Activitățile de prevenire în taberele din județ continuă. FOTO

Jandarmeria Bistrița: Activitățile de prevenire în taberele din județ continuă. FOTO

Activitățile de prevenire în taberele din județ continuă
Vineri 4 iulie a.c., jandarmii au fost prezenți, alături de pompieri și polițiști, la Centrul de Agrement din Sângeorz-Băi, la tabăra organizată în cadrul programului ARC (destinat copiilor românilor stabiliți în afara țării).
Ca de fiecare dată, au fost organizate ateliere cu caracter preventiv/educativ specifice fiecărei instituții în parte, iar copiilor și tinerilor le-au fost prezentate și aspecte privind atribuţiile Jandarmeriei Române, ale jandarmilor montani, dotarea specifică jandarmeriei montane, reguli de conduită în mediul montan precum şi aspecte privind protejarea mediului înconjurător. Aceștia au învățat cum anunță echipele de salvare în caz de nevoie, precum și dotarea minimă obligatorie atunci când pornesc pe un traseu montan.
La activități a participat și Hera – câinele de serviciu al Jandarmeriei bistrițene.

Activitățile din cadrul campaniilor ”Siguranță în natură” și “Vacanță în siguranță” sunt organizate pe toată perioada vacanței pentru copiii și tinerii prezenți în taberele organizate în județ. La aceste activități alături de jandarmi participă atât pompierii cât și polițiștii.

sursa: IJJ BN

Articole ce te-ar putea interesa