Deși, victoria i-a fost contestată de Progresul Năsăud, Viitorul Livezile este programată de FRF să joace în faza regională a Cupei României contra Atletic Oradea și Inter Cizer

Deși, victoria i-a fost contestată de Progresul Năsăud, Viitorul Livezile este programată de FRF să joace în faza regională a Cupei României contra Atletic Oradea și Inter Cizer

de Alin Cordoș

Federația Română de Fotbal a stabilit prin tragere la sorți, programul fazei regionale a Cupei României, ediția 2025-2026, competiție aflată la al patrulea sezon de când are un nou format. Învingătoarele din fiecare județ, respectiv București joacă pentru șapte locuri în turul următor al Cupei. Pentru asta, cele 42 de echipe au fost împărțite în grupe de câte trei formații, câte două în fiecare din cele șapte regiuni. Au rezultat trei meciuri în fiecare grupă.

Jocurile au loc în datele de 9 iulie, 12 iulie, respectiv 16 iulie, iar finalele au loc în data de 19 iulie 2025. Câștigătoarele grupelor vor juca finala regiunii, iar echipa învingătoare va primi trofeul Cupei României pentru regiunea respectivă și se va califica în următoarea fază, Turul 1 din faza națională.

Deși, victoria i-a fost contestată de Progresul Năsăud, Viitorul Livezile este programată de FRF să joace în faza regională a Cupei României în Regiunea 2 contra Atletic Oradea și Inter Cizer din Sălaj. Meciurile vor avea loc după cum urmează: : Bihor – Bistrița-Năsăud (9 iulie), Sălaj – Bihor (12 iulie), Bistrița-Năsăud – Sălaj (16 iulie)

FAZA REGIONALĂ

Grupe: 9 / 12 / 16 iulie 2025

Finale: 19 iulie 2025

FAZA NAŢIONALĂ

Turul 1: 30 iulie 2025

Turul 2: 6 august 2025

Turul 3: 13 august 2025

Play-off: 27 august 2025

Faza grupelor, etapa 1: 29 octombrie 2025

Faza grupelor, etapa 2: 3 decembrie 2025

Faza grupelor, etapa 3: 17 decembrie 2025

Sferturi de finală: 4 martie 2026

Semifinale: 22 aprilie 2026

Finala: 13 mai 2026

Articole ce te-ar putea interesa