Codul Galben de caniculă continuă în Bistrița-Năsăud
Cea mai mare parte a ţării, inclusiv județul Bistrița-Năsăyd, se află miercuri sub atenţionare cod galben de caniculă. Și pentru joi, meteorologii au emis avertizări cod galben și cod portocaliu. Se vor înregistra temperaturi de 40 de grade Celsius.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 38 de grade, iar cele minime între 17 și 24 de grade.
„Va fi caniculă și disconfort termic ridicat în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea continentală și în cea mai mare parte a Transilvaniei, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, transmite ANM.
Avertizarea este valabilă de miercuri până joi la ora 10:00.