Pe aripi de dor și cântec, s-au întors în Salva copilăriei lor, Maria Butaciu și Maria Peter

Pe aripi de dor și cântec, s-au întors în Salva copilăriei lor, Maria Butaciu și Maria Peter

Ieri la SALVA

Pe aripi de dor și cântec, s-au întors în Salva copilăriei lor, Maria Butaciu și Maria Peter.

Festivalul a fost o mare reușită, prin faptul că a dat o șansă aparte celor 25 de copii și tineri ce au pornit pe drumul cântecului. Juriul, prezidat de doamna Elise Stan de la Televiziunea Română, a considerat că toți concurenții merită să primească laurii acestei ediții, astfel că pe fiecare categorie de vârstă s-au acordat Marele Premiu, Premiile I, ll și Ill, precum și Premii speciale.
Mulțumesc și sincere felicitări tuturor celor implicați pentru reușita acestei manifestări pe care am gândit-o și mi-am dorit-o de mulți ani: colegelor de la Serviciul Cultură Tradițională, coordonate de etnologul Emilia Bumb Ometiță, Orchestrei Profesioniste DOR ROMÂNESC conduse de Horațiu Cigu, primarului comunei Salva, Doru Florin Sas și nu în ultimul rând domnului președinte al Consiliului Județean Bistrița Năsăud, Emil Radu Moldovan, pentru susținerea financiară a evenimentelor culturale realizate de Centrul Județean pentru Cultură Bistrița Năsăud.
Am gândul și sufletul împăcat, având credința că sufletele celor două mari artiste ale Țării Năsăudului, s-au reântors acasă, pe aripi de dor, între oamenii satului pe care l-au purtat mereu în glas și suflet!

Alexandru Pugna – Directorul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud

Articole ce te-ar putea interesa