Elevi din Bistrița, prinși de polițiști în timp ce absentau de la cursuri

Oplus_16908288

Elevi din Bistrița, prinși de polițiști în timp ce absentau de la cursuri

Mai mulți elevi de la școli din municipiul Bistrița au fost prinși de polițiști în timp ce absentau nemotivat de la cursuri.

La data de 9 mai, în intervalul orar 09:00-12:00, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au acționat pe raza municipiului Bistrița, în vederea prevenirii absenteismului, prevenirea faptelor săvârșite cu violență, prevenirea consumului de tutun, prevenirea comercializării produselor din tutun elevilor, a traficului și consumului de droguri în unitățile de învățământ și în zona adiacentă. În urma activităților, polițiștii au legitimat 16 de persoane, dintre care 15 elevi care absentau de la cursuri.

În cadrul acțiunii au fost verificate și două societăți comerciale. Totodată, polițiștii au aplicat patru sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei pentru încălcări ale prevederilor Legii 349 din 2002, pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Articole ce te-ar putea interesa