Gabriel Lazany: Persoanele încadrate în grad de handicap, pot parca cu titlu gratuit în zonele de parcare publică

Gabriel Lazany: Persoanele încadrate în grad de handicap, pot parca cu titlu gratuit în zonele de parcare publică

„Dragi bistrițeni,

Pentru a evita neclaritățile legate de utilizarea vinietei albastre, vă aduc la cunoștință că, potrivit noului Regulament al parcărilor din municipiul Bistrița, în zonele de parcare publică, amenajate sau neamenajate din municipiul Bistrița, altele decât cele semnalizate cu marcaj special, persoanele încadrate în grad de handicap, pot parca cu titlu gratuit în baza legitimației, eliberate de către Direcţia de Infrastructură și Servicii Bistrița, care va fi afișată în partea din față a autovehiculului, fără a se elibera vinieta albastră.

Regulamentul a fost gândit pentru a asigura un echilibru între eficiența utilizării locurilor de parcare și respectarea drepturilor tuturor cetățenilor din Municipiul Bistrița.”, a transmis pe pagina sa de socializare, Primarul Gabriel Lazany.

Articole ce te-ar putea interesa