Gloria Bistrița a bătut Mediașul cu 2-1 si așteaptă acum meciurile de baraj

Oplus_16908288

Gloria Bistrița a bătut Mediașul cu 2-1 si așteaptă acum meciurile de baraj

Alin Cordos de Alin Cordoș

Este cât se poate de clar și fără vreun dubiu: Gloria Bistrița este liderul de necontestat al seriei a 7-a a Ligii a 3-a după victoria obținută astăzi contra ACS Mediaș, scor 2-1, la capătul unei partide jucate bine de elevii lui Pustai și cu multă determinare de oaspeți care au înscris un gol frumos prin Vâlea și au ținut în șah linia de atac a Gloriei.

Cu toate acestea, meciul debutează în forță pentru Pustai@Comp, Tavares fiind cel care înscrie în minutul 4 la primul atac mai serios al Gloriei coordonat de Lullaku. 5 minute mai târziu, medieșenii vin până în apropierea porții lui Avram, dar acesta vede bine direcția balonului, așa că rămâne 1-0.

Bistrița continuă asediul la poarta lui Blaga, Lullaku pare să înscrie golul 2, dar nu se întâmplă aceasta, iar după minutul 12, liniile de atac par să sune retragerea, ceea ce are drept consecință un joc mai slab, mai puțin spectaculos, fiind obligați să consemnăm o încetinire a întregii partide, iar asta timp de mai bine de 15 minute

Lucrurile par să se mai învioreze în minutul 42, Goodnews, ajunge pe lângă Blaga, dar mingea nu vrewa și nu vrea să intre în poartă, iar scorul la finalul primei reprize e același cu cel din minutul 4 : 1-0.

La revenirea de la vestiare, sunt anunțate și schimbările ce intervin în cele două combatante. Astfel, la Mediaș iese Noian și intră Tineiu, iar la Gloria Cristea îi ia locul lui Tonini și Deac lui Tavares.

Partida reintră într-un ritm mult mai rapid. În minutul 52, Lullaku atac pozițional, ajunge în careu dar nu trage la poartă ci îi trimite mingea lui Vencu, doar că, acesta nu poate trece de Blaga.

Trei minute mai târziu, Vâlea egalează, iar asta la capătul unei faze care nu anunța golul, după ce atacantul medieșan trece ca prin brânză prin defensiva Gloriei, atentă pare-se la un alt jucător medieșan întinns în careul de 11 metri.

E minutul 55, jocul nu e deloc moale, chiar se forjează cele două defensive, oarecum, lucru care ne face să putem consemna în minutul 58, poate, cea mai frumoasă fază a partidei: șut năpraznic a lui Lullaku mult din afara careului mare, doar că mingea lovește transversala, cade spre interior, dar se consideră faptul că nu a depășit linia porții.

Pustai face în minutul 64 o schimbare tactică: îl înlocuiește pe Goodnews cu Buziuc,asta pentru a mai ”trezi” atacul bistrițean. Bistrița calcă totul în picioare: ratează și Vișinar iar golul mult așteptat de toată lumea vine în minutul 75 din gheata lui Burdeț.

E 2-1 și Mediașul pare că se predă. Așa și este, iar după ce Mitran e la câțiva centrimetri de 3-1 , partida este adjudecată de elevii lui Pustai.

Mai sunt de jucat două partide din play off: una cu Unirea Alba Iulia iar cealaltă cu Universitar, doar că, Gloria e bine instalată pe primul loc cu 62 de puncte și așteaptă barajul pentru promovarea în Liga a II-a.

Articole ce te-ar putea interesa