Un nou hipermarket Kaufland prinde contur în municipiul Bistrița, pe Drumul Cetății
Investiția de 25 de milioane de lei într-un nou hipermarket prinde contur pe Drumul Cetății. Pentru construirea celui de-al treilea magazin Kaufland din oraș au fost demolate vechile clădiri ale Rematinvest și au fost ridicați stâlpii de susținere.
Al treilea hipermarket Kaufland din Bistrița este construit pe un teren cu o suprafață de circa 19.067 mp, achiziționat de la compania Rematinvest, care a fost anterior utilizat pentru depozitarea deșeurilor industriale.
Investiția totală este estimată la 25 de milioane de lei, iar construcția este planificată să dureze 24 de luni de la obținerea autorizației de construire.
Proiectul include un hipermarket cu o suprafață utilă de 5.145 mp, parțial pe două niveluri, și 217 locuri de parcare. Vor exista două căi de acces auto, ambele din Drumul Cetății. Magazinul va beneficia de o centrală fotovoltaică, compusă din 644 de panouri solare de 410W fiecare, montate pe acoperiș.
În jurul magazinului vor fi amenajate peste 230 de locuri de parcare, cu plantarea unui arbore la fiecare patru locuri, acolo unde amenajarea permite. De asemenea, vor fi disponibile un loc de joacă pentru copii, bănci inteligente pentru însoțitori și parcare pentru biciclete.
În prezent, în Bistrița funcționează două hipermarketuri Kaufland, situate pe Calea Moldovei și Bulevardul Independenței.
Noul magazin de pe Drumul Cetății va extinde rețeaua Kaufland în oraș, oferind locuitorilor din partea de nord-vest a municipiului un acces mai facil la produsele și serviciile companiei.




sursa: timponline.ro