Livezile celei mai mari firme de pomicultură din Bistrița-Năsăud, POMBIS SA, au fost grav afectate de frigul extrem de la începutul lunii aprilie. „Nimeni nu știe ce e în sufletul meu” – Aurel Onigaș

Oplus_131072

Livezile celei mai mari firme de pomicultură din Bistrița-Năsăud, POMBIS SA, au fost grav afectate de frigul extrem de la începutul lunii aprilie. „Nimeni nu știe ce e în sufletul meu” – Aurel Onigaș

Alin Cordos de Alin Cordoș

În urma fenomenelor meteo nefavorabile din perioada 7–10 aprilie, caracterizate de temperaturi scăzute și îngheț, au fost semnalate pagube semnificative în sectorul agricol al județului Bistrița-Năsăud, în special în pomicultură. Culturile de cireș, prun, măr, cais și piersic au fost grav afectate, fiind raportată o suprafață totală compromisă de 648 de hectare.

Pentru că, POMBIS SA este cea mai mare firmă de pomicultură din Bistrița-Năsăud și una dintre cele mai importante din țară, l-am contactat telefonic pe inginerul agronom Aurel Onigaș, administratorul Pombis SA.

Așa cum era de așteptat, Onigaș ne-a confirmat faptul că, livezile POMBIS SA, au fost extrem de afectate de frigul din perioada 7-10 aprilie. Astfel, toți cireșii aflați în rod pe 7,23 de hectare la Ciceu Mihăiești au fost afectați și nu vor mai produce nici măcar o singură cireașă. Din păcate, în cazul celor 77 de hectare de livezi cu mere, frigul a distrus florile în proporție de 90%, iar prunii de pe cele 43 de hectare sunt afectate și ele: 60%. În cee ace privește plantațiile de la Dipșa, comuna Galații Bistriței, livezile de măr de pe cele 37 de hectare au fost afectate 90%

” Marea lovitură nu a fost neapărat frigul, noi, aici în nord-vest, ne-am mai confruntat cu el, dar nu a fost extrem o oră, două, livezile mele au fost distruse din cauza temperaturilor joase, extreme pentru aprilie, și care au durat aproape o noapte întreagă, cee ace a fost devastator”, și-a vărsat amarul Aurel Onigaș.

L-am întrebat pe Aurel Onigaș cam cât ar fi necesar pentru diminuarea pierderilor uriașe, asta pentru că, este evident faptul că, statul nu va acoperi în totalitate pagubele: ” Cam 2.500-3.000 de euro la hectar, altfel, e degeaba totul. Fără doar, fără sprijinul statului, având în vedere pagubele immense, nimeni nu va mai merge mai departe. Nici nu știți ce e în sufletul meu!”

În aceaași ordine de idei, Aurel Onigaș ne-a mai punctat faptul că, începând cu 2025, nici o firmă de asigurări nu mai face ”asigurări” care să acopere pagubele înghețului de primăvară: ” Mai făceau Omniasig, dar nici ei nu mai fac așa ceva. O să vedem cum ne vom descurca, dar nu e simplu absolut deloc. E greu, greu de tot”, a conchis Onigaș.

Compania Pombis are livezi moderne, în sistem intensiv, pe o suprafaţă de 120 de hectare în judeţul Bistriţa-Năsăud, dintre care 70 de hectare de meri, 40 de hectare de pruni şi 10 de hectare cireşi. În total, compania are o suprafaţă cultivată de aproximativ 300 de hectare. De asemenea, are şi o fabrică sucuri, Alma.

Articole ce te-ar putea interesa