Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge în parohiile din Bistrița-Năsăud în noaptea de Înviere

Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge în parohiile din Bistrița-Năsăud în noaptea de Înviere

Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă și în acest an în județul Bistrița-Năsăud, ajungând în noaptea de Înviere în toate parohiile ortodoxe. 

Lumina Sfântă va fi adusă sâmbătă, 19 aprilie 2025, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române din Țara Sfântă, fiind oferită delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Otopeni.

De acolo, va fi transportată la Cluj cu avionul și distribuită în toate parohiile din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, unde credincioșii o vor primi la slujba de Înviere.

”Aducerea și oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor parohiilor din cuprinsul Patriarhiei Române constituie, așadar, atât o mărturie a unității ecleziale, cât și o manifestare a bucuriei pascale împărtășite cu ocazia marelui praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos”, au transmis reprezentanții Patriarhiei Române.

Articole ce te-ar putea interesa