Parlamentarii POT Bistrița-Năsăud au fost singurii observatori la tragerea la sorţi a președinților și locțiitorilor secțiilor de vot

Parlamentarii POT Bistrița-Năsăud au fost singurii observatori la tragerea la sorţi a președinților și locțiitorilor secțiilor de vot

Parlamentarii POT Bistrița-Năsăud, senatorul Liviu Robe și deputatul Andrei Csillag au fost de față vineri la ședința publică de tragere la sorți a Președinților și locțiitorilor secțiilor de vot din Bistrița-Năsăud.

Aceasta a avut loc la sediul Biroului Electoral de Circumscriptie Nr.6 Bistrița-Năsăud, care are sediul în incinta Prefecturii. La încheierea acestui proces, cei doi demnitari doresc să facă următoarea declarație comună: „Am participat ieri la un moment important al procesului electoral, care va culmina cu ziua scrutinului. Cei care vor veghea direct la buna desfășurare a alegerilor au fost trași la sorți electronic cu ajutorul unui algoritm, din rândul celor 1298 de persoane care compun corpul experților electorali.

Doar noi, reprezentanții mișcării politice suvernaiste, am fost singurii observatori ai corectitudinii desfășurării acestui proces. Nu ne suprinde lipsa reprezentanților din partea coaliției de guvernare. Așa cum afirma premierul, ei decid tot, de la administrația locală până la cea centrală. Se pare că această siguranță de sine a Sistemului se extinde ferm și asupra a tot ceea ce înseamnă procesul electoral. La cât sunt de prezenți online candidații “sistemului” ,se pare că au rezolvat-o și cu boții și tiriboții.

Considerăm că votul, acest drept fundamental pe care încă îl mai avem, a rămas și ultima armă la îndemâna poporului pentru a salva ordinea constituțională și democrația. Asta însă este valabil doar cu garanția unui proces electoral corect, neviciat.

De aceea, ca parte a responsabilităților noastre de reprezentanți ai poporului, am fost și vom fi prezenți și vigilenți. Tot de aceea reamintim tuturor celor angregați nemijlocit în acest proces, cu precădere celor ne-afiliați politic, de uriașa responsabilitate și încredere pe care românii o așează în mâinile lor. Le urăm tuturor putere de muncă și le mulțumim pentru că se pun în slujba țării în acest fel.”

Articole ce te-ar putea interesa