COD GALBEN de vreme rea în Bistrița-Năsăud
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de atenționări de vremea rea pentru perioada următoare, valabile și pentru județul Bistrița-Năsăud.
Vineri 14 martie, ora 10.00 – Luni 17 martie, ora 18.00: Avertizare de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului, precipitații mixte, răcire
Vineri și sâmbătă, în vestul, centrul și nordul țării, precum și la munte vor fi perioade cu averse, pe alocuri însoțite de descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului. Îndeosebi în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și local de peste 40 l/mp. Izolat va cădea grindină. Duminică și luni, în cea mai mare parte a țării vor fi precipitații local însemnate cantitativ și intensificări ale vântului. Treptat, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că la început la munte, apoi și în nordul și centrul țării ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.
În perioada 14-16 martie, circulația predominant sud-vestică a aerului va favoriza în continuare avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană către sud-estul Europei și deasupra României. Depunerile de praf vor putea fi observate în intervalele în care va ploua.
Vineri 14 martie, ora 20.00 – Sâmbătă 15 martie, ora 20.00: Cod galben de intensificări ale vântului
La munte, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h și izolat de 70 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1.700 m, rafalele vor fi de 80…110 km/h.
Vineri 14 martie, ora 12.00 – Duminică 16 martie, ora 12.00: Cod galben hidrologic pe Someşul Mare (bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior)
Fenomene vizate: scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.
În Transilvania, săptămâna aceasta, media temperaturilor maxime va avea variații nesemnificative, cu valori cuprinse între 16 și 20 de grade. Ulterior, se va resimți o răcire accentuată a vremii, astfel încât media maximelor termice va fi de 9 grade în data de 18 martie. După aceasta, se poate evidenția o creștere treptată a temperaturilor diurne, astfel că, mediat, se va atinge valoarea de 14 grade la finalul săptămânii viitoare. În situația mediei temperaturilor de pe parcursul nopților, aceasta va crește până spre aproximativ 5 grade, valoare care se va menține până în 16 martie. După această dată, media minimelor termice va scădea și va fi cuprinsă între -3 și -1 grad, în perioada 18-21 martie. Apoi, temperaturile minime vor crește, din nou, mediat situându-se în jurul a 2 grade (23 martie). Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată.
sursa: timponline.ro