Definitivat 2021 în Bistrița-Năsăud. 111 candidați au susțin astăzi proba scrisă

Definitivat 2021 în Bistrița-Năsăud. 111 candidați au susțin astăzi proba scrisă

Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2021, s-a desfășurat astăzi, miercuri, 14 iulie, începând cu ora 09.00, la Școala Gimnazială Ștefan cel Mare Bistrița.

În județul Bistrița-Năsăud proba se va desfășura la 27 de discipline. Au fost admiși la proba scrisă 111 candidați (dintr-un total de 120 înscriși la începutul anului școlar) care au îndeplinit următoarele condiții:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an
  • calificativul pentru anul școlar în curs ,,Bine” și ..Foarte bine”
  • media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minim 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).

Accesul candidaților în sala de examen se va face în intervalul orar 7.30 – 8.00, pe baza actului de identitate vala. În sală vor fi respectate toate normele în vigoare, aplicabile în cazul examenelor naționale. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 ore.

Disciplinere cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar în limba română (37), învățământ primar în limba română (19), educație fizică și sport (13).

Primele rezultate vor fi afișate în data de 21 iulie, în centrele de examen și pe site-ul definitivat.ro. Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 21 și 22 iulie.

Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 28 iulie.

Pentru mai multe informații, accesați pagina: http://definitivat.edu.ro/2021/

Articole ce te-ar putea interesa