Vești bune pentru unele categorii de pensionari. Câți bani vor primi
Cei care au o pensie de până în 2.574 de lei vor primi în aprilie și decembrie un ajutor financiar din partea statului, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii.
Coaliția a stabilit că ajutorul pentru pensionarii cu venituri mici va fi de 800 lei și va fi acordat în două tranșe. Aceștia vor primi câte 400 de lei în aprilie și decembrie.
Banii vor fi dați pensionarilor care primesc o pensie mai mică de 2.574 de lei. Este prima tranșă din acel ajutor „o singură dată” care compensează (cu puțin) faptul că pensiile nu s-au mai indexat.
Tot în aprilie ar urma să intre și 125 de lei pe cardul de alimente pentru pensionarii cu o pensie mai mică de 2.200 de lei.
Suma este de 800 de lei, și va fi virată în două tranșe egale, odată cu pensiile. Din cei aproape 4,7 milioane de pensionari, câți erau înregistrați în luna ianuarie, aproximativ jumătate, adică 2,6 milioane, vor primi ajutor din partea statului.
În cazul persoanelor care vor ieși la pensie după 1 aprilie banii se vor acorda în decembrie, dar jumătate din sumă. Ministrul de finanțe a anunțat că măsura va costa statul în jur de 2,6 miliarde de lei. Românii cu venituri mici vor primi și un ajutor pentru plata facturilor la energie.
sursa text: Transilvania Jurnal