Ministrul Bogdan Ivan s-a întâlnit cu ambasadorul statului Israel la București. FOTO

Ministrul Bogdan Ivan s-a întâlnit cu ambasadorul statului Israel la București. FOTO

„L-am primit astăzi, la sediul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului pe Excelența Sa, Lior Ben Dor, Ambasador al Statului Israel la București.

Companiile românești au primit deja o veste bună la început de an, pentru că orice produs fabricat în România poate fi comercializat în Israel fără bariere tarifare. Vom susține în continuare antreprenorii români care vor să-și dezvolte afacerile prin ecosistemul extraordinar de accelerare din Israel, dar și întreprinzătorii care vin cu soluții de ultimă generație în mobilitate.

Relația României cu Israelul este strategică, cu atât mai mult în domeniile pe care le am în portofoliu. Legăturile noastre vor fi mai strânse în sectoarele cu cel mai mare potențial de creştere: start-up-urile care livrează soluții digitale, comerțul, securitatea cibernetică, IT şi comunicaţii, dar și turism.

În plus, vom sprijini companiile din Israel să investească și să transfere tehnologie în România, inclusiv în industria de apărare.”, a transmis pe pagina sa de socializare, Ministrul Economiei și Digitalizării, deputatul PSD Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan.

Articole ce te-ar putea interesa