Primul meci din 2025 în Liga Campionilor: Gloria 2018 BN vs Storhamar. Astăzi, ora 17.00- TERAPLAST ARENA
de Alin Cordoș
Gloria 2018 Bistrița Năsăud revine în Liga Campionilor și va juca sâmbătă de la ora 17:00 pe teren propriu cu formația norvegiană Storhamar. Partida va fi transmisă în direct de televiziunile Prima Sport 2 și Digi Sport 2.
După o pauză de aproape două luni prilejuită de desfășurarea Campionatului European, cea mai tare competiție intercluburi, Liga Campionilor, se reia cu meciurile etapei a 9-a.
Clasată pe locul 7 cu 4 puncte, Gloria Bistrița este obligată s-o învingă pe Storhamar pentru a face rocada în clasament cu formația norvegiană, care ocupă locul 6 cu 5 puncte. În meciul tur, Storhamar a câștigat cu 25-23.
„Știm că ne vom confrunta cu un adversar foarte puternic, dar ne-am pregătit intens pentru acest moment. Liga Campionilor înseamnă să oferi tot ce e mai bun din tine, iar echipa noastră este pregătită să lupte până în ultima secundă., a declarat pentru site-ul EHF, interul Gloriei, iberica Danila So Delgado.
Un prim „7” posibil pentru Gloria Bistrița: Arruda, Nocun, Bazaliu, Kirdiasheva, Mbengue, Seraficeanu, Araujo.
Storhamar a jucat deja 3 meciuri în luna ianuarie în campionat și le-a câștigat pe toate, fiind pe locul 2 în clasament la egalitate de puncte, 20, cu liderul, Vipers.
Chiar dacă pentru partida cu Bistrița, casele de pariuri au cotat-o pe Storhamar cu 3.50 la victorie , față de 1.50 , cota ardelencelor, antrenorul nordicelor știe cum trebuie să joace echipa sa pentru a infirma pronosticurile.
Storhamar nu o mai are în lot pe pivotul Ane Hogseth, care s-a transferat de la 1 ianuarie la formația daneză, Ikast.
Un prim „7” probabil pentru Storhamar: Raasok, Venn, Boge, Obaidli, Rivas, Abdula, Lofqvist.
În continuare, Gloria Bistrița are un program infernal am putea spune: 15 ianuarie, alt meci contând pentru Liga Florilor în compania HC Zalău, ora 12.00, în deplasare; 18 ianuarie, tot în deplasare avem meci cu Podravka Vegeta de la ora 18.00; 21 ianuarie, jucăm, tot în deplasare, cu Buzăul de la 17.30. Gloria Bistrița încheie luna ianuarie pe Teraplast Arena unde va avea de înfruntat în 25 ianuarie, de la ora 17.00 pe unguroaicele de la Ferecvaros.
sursa: propolitica.ro