Pompierii bistrițeni intervin pentru oamenii afectați de inundații în județul Galați. FOTO
„Comunitatea din loc. Slobozia Conachi, județul Galați este una din cele mai afectate în urma inundațiilor recente. Urmările se văd adânc atât pe chipurile oamenilor, cât și în gospodăriile acestora..
Cei 32 de pompieri bistrițeni sunt încă în mijlocul comunității de acolo și zi lumină lucrează pentru îndepărtarea efectelor inundațiilor devastatoare.
Mai bine de 40 de gospodării au fost sprijinite până acum, printre principalele acțiuni care le-au fost încredințate pompierilor bistrițeni se numără evacuarea mâlului din locuințe, curți și subsoluri, curățarea drumurilor locale de aluviunile aduse de ape pentru a asigura accesul spre casele oamenilor și evacuarea bunurilor cetățenilor.
Continuăm munca!”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud pe pagina de Facebook.









