PSD Bistrița-Năsăud și-a prezentat candidații pentru alegerile parlamentare
„Mi-am depus candidatura pentru locul 1 la Senat, din partea partidului nostru. Sigur că decizia asta am luat-o consultându-mă cu mai mulţi colegi primari, cu mai multă lume şi, în mod special, cu domnul preşedinte Radu Moldovan.
Am decis să avem cea mai competitivă listă, încât să maximizăm rezultatele, din toate punctele de vedere. În toţi aceşti ani, am acumulat o experienţă administrativă vastă, făcând administraţie la cel mai înalt nivel, cu rezultate. Aceasta va fi şi lupta mea în continuare, să mă implic în următoarea etapă”, a afirmat Nicolae Moldovan într-o conferință de presă.
Pe locul al doilea, pe lista pentru Sena va fi Camelia Tabără, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu şi ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, vor deschide lista pentru Camera Deputaţilor. Pe poziţia a treia se va afla Monica Săsărman – secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării iar pe locul 4 se va afla Elena Bărbos – directorul Asociaţiei Produs în Bistriţa-Năsăud.