BACALAUREAT 2021: Absolvenții de liceu susțin luni prima probă scrisă la Limba și literatura română. Află ce reguli sunt impuse
Examenul de Bacalaureat 2021 va fi organizat în două sesiuni, una de vară și cea de-a doua de toamnă, pentru absolvenții care nu obțin media de trecere la prima încercare. Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că anul acesta nu va fi organizată o sesiune specială pentru absolvenții care sunt în carantină în perioada primei sesiuni de Bacalaureat.
Conform unei informații din partea Inspectoratului Școlar Județean, la examene s-au înscris 2.071 de candidați din Bistrița-Năsăud, dintre care 1.804 de candidați din promoția curentă, respectiv 267 de candidați din promoțiile anterioare.
Probele scrise se vor desfășura după următorul calendar:
- 28 iunie 2021 Limba și literatura română – proba scrisă
- 29 iunie 2021 Proba obligatorie a profilului – proba scrisă
- 30 iunie 2021 Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă
- 1 iulie 2021 Limba și literatura maternă – proba scrisă
Rezultatele la Bac 2021, sesiunea iunie-iulie vor fi afișate astfel:
- 5 iulie 2021 Afișarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12:00
- 5 iulie 2021 – orele 12:00 – 18:00 – Depunerea contestațiilor
- 6 – 9 iulie 2021 Rezolvarea contestațiilor
- 9 iulie 2021 Afișarea rezultatelor finale
Absolvenții de liceu care susțin, începând de luni, bacalaureatul 2021 trebuie să respecte o serie de reguli pentru a putea obține fără probleme diploma de BAC. Ministerul Educației a publicat sâmbătă ghidul examenului de bacalaureat din acest an.
Acesta conține informații începând cu ora intrării în săli, modul de completare a foilor de examen, de corectare a greșelilor, dar și avertismente pentru a preveni frauda la BAC.
Probele scrise încep la ora 09:00. Accesul în centrul de examen se face în intervalul 7:30 – 8:30, doar pe baza actului de identitate.
Este interzis să introduci în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala stabilită de comisia de bacalaureat. Dacă refuzi depozitarea acestora, nu vei fi primit în examen.
- După ce ai trecut de punctul de legitimare si de cel de depozitare a obiectelor personale (nepermise în sala de examen), te deplasezi spre sala de examen, unde ești repartizat, conform tabelelor afișate.
- Trebuie să citești extrasele din Metodologie afișate pe ușa sălii de examen și să nu stationezi pe holuri mai mult de 5-7 minute.
- Vei ocupa locul în bancă, respectând regula „câte unul în banca”, în ordine alfabetică, în functie de disciplina și de tipul de subiect primit, conform listelor afișate la avizier / pe ușa sălii de examen.
- Înainte de distribuirea subiectelor în săli, asistenții îți vor explica modul de desfășurare a probei și modul de completare a datelor personale pe foaia tipizată.
- Din momentul distribuirii subiectelor, niciun candidat nu mai poate intra în sală.
- Poti părăsi sala, doar dacă predai lucrarea scrisă și semnezi de predarea acesteia, cel mai devreme după o ora și jumătate.
- În cazuri excepționale, dacă te simți rău, poți solicita părăsirea temporară a sălii. Vei fi însoțit de unul dintre asistenti, pâna la înapoierea în sala de examen. În aceasta situatie timpul alocat rezolvării subiectelor nu va fi prelungit.
- Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.
CUM SE ASIGURA CONDIȚIILE DE SIGURANȚĂ EPIDEMIOLOGICĂ?
- În centrele de examen vor exista echipamente și materiale de protecție;
- lntrările/ieșirile și sensul de deplasare pe coridoare vor fi semnalizate corespunzător. Punctele de acces/iesire și culoarele vor fi dezinfectate în mod regulat;
- În sălile de clasă în care se desfașoara probele, locurile se stabilesc astfel încat să existe între candidați o distanță de 1 metru unul față de celalalt, pe rânduri și între randuri;
- În situatia în care acest lucru nu se poate realiza, se va asigura distanțarea maximă posibilă;
- Fiecare persoană care intră în școală va primi câte o mască la sosire și, dacă solicită, 1 la plecare;
- Sălile de clasă vor avea dezinfectanti pentru mâini;
- În incinta centrului de examen se va purta obligatoriu masca de protecție;
- Colectarea maștilor purtate se va face în locuri special amenajate și semnalizate;
- Este interzis schimbul de obiecte personale;
- Centrele de examen vor beneficia de asistenta medicala.
ATENȚIE!
Candidații care au fost eliminați de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarati „eliminati din examen”, fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competentelor lingvistice și digitale. Se consideră că acești candidați nu au promovat examenul de bacalaureat.
Poți consulta întregul ghid aici!
Mult succes tuturor elevilor!