La Năsăud au fost vândute 1000 de bilete într-o singură lună pe autobuzele electrice. FOTO
La Năsăud, într-o singură lună, au fost vândute circa 1000 de bilete pentru transportul public, asigurat prin autobuzele electrice, dovadă că acest serviciu public este un demers util pentru năsăudeni, mai ales pentru cei din cartierele orașului.
„În perioada imediat următoare vom monta cele 20 de stații de așteptare. Încercăm să ne mișcăm foarte repede, mai ales că începe și anul școlar. Rutele au fost stabilite, transportul public este operațional și se dovedește că era o necesitate, pentru că au fost vândute 1000 de bilete într-o singură lună.
Tariful este 3 lei, dus/întors, câte 1,5 lei pentru o cursă. Pentru persoanele care stau în cartiere, este un mare avantaj. Un exemplu: o cursă de taxi din Liviu Rebreanu în oraș este 25 lei, dus/întors, 50 lei, în comparație cu 3 lei pe autobuz”, a explicat pentru cotidianul Răsunetul, primarul Dorin Vlașin.

