Transporturi ilegale de material lemnos descoperite de specialiștii Gărzii Forestiere Cluj

Transporturi ilegale de material lemnos descoperite de specialiștii Gărzii Forestiere Cluj

La data de 8 august a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu specialiști ai Gărzii Forestiere Cluj au acționat pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

Polițiștii au mai acționat pentru combaterea faptelor de braconaj piscicol îndreptate împotriva fondului piscicol natural, precum și a transportului, colectării și comercializării ilegale a produselor și sub produselor rezultate din activitățile ilegale de pescuit.

Totodată, împreună cu inspectorii din cadrul A.D.I. Deşeuri Bistriţa-Năsăud, s-a acționat pentru prevenirea abandonului ilegal de deșeuri.

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost verificate 10 transporturi de material lemnos. Totodată, au fost legitimate 17 persoane și au fost oprite pentru verificări 23 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.495 lei, dintre care 2 pentru nerespectarea Legii 171/2010 în cuantum de 5.000 de lei, 1 conform O.U.G. 195/2005, în cuantum de 1000 lei și 2 conform O.U.G. 195/2002 în cuantum de 495 lei. Totodată, ca măsură complementară, a fost dispusă ridicarea în vederea confiscării a cantității de 5,406 metri cubi de material lemnos, în valoare de 3.223 de lei.

Articole ce te-ar putea interesa