Hram la Mănăstirea Nușeni de Praznicul Sfântului Ilie

Hram la Mănăstirea Nușeni de Praznicul Sfântului Ilie

Tradiția de a-și îndrepta pașii spre acest asezământ monahal o păstrează oameni din toată țara, dar în special cei din zona Becleanului și  a văii Meleșului.

Ocrotitorul mănăstirii Nuseni, Sfântul Ilie va fi prăznuit mâine, în zi de mare sărbătoare, în prezența Mitropolitului Andrei și a numerosi preoți din cuprinsul Arhiepiscopiei Clujului.

Soborul  de preoți vor oficia Sfânta Liturghie pe Altarul de vară al mănăstirii, dar nu înainte de a binecuvânta Sfânta Masă și întregul Altar din curtea asezamantului monahal.

Sfântul Ilie, pomenit in Biserica Ortodoxa este cinstit de creştini ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă.

Mănăstirea ”Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Nuşeni a fost înfiinţată în anul 1991.Comunitatea așezământului monahal desfăşoară o ampla activitate misionară, implicându-se în diverse campanii umanitare.

Articole ce te-ar putea interesa