BEJ a decis! Voturile pentru Primăria Bistrița nu se mai renumără
„În ședința din data de 11.06.2024 Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 6 Bistrița-Năsăud a hotărât admiterea contestației formulată de către Partidul Social Democrat, a anulat în parte Hotărârea nr. 43/11.06.2024 emisă de Biroul Electoral de Circumscripție Municipală nr. 1 Bistrița, privind reverificarea buletinelor de vot pentru candidații la funcția de primar al municipiului Bistrița”, a precizat judecătorul Mugurel-Arin Boțu, președintele Biroului Electoral de Circumscripție Județeană nr. 6 Bistrița.
Luni, 10 iunie, PNL Bistrița-Năsăud a depus contestație/sesizare, inițial, la Biroul Electoral de Circumscripție Municipală nr. 1 Bistrița, care a respins-o, deoarece nu au fost respectați niște pași anteriori de contestare la secțiile de votare. Prin aceeași hotărâre, Biroul Electoral de Circumscripție Bistrița a decis, din oficiu, că va proceda la verificarea „coincidenței dintre buletinele de vot ce conțin voturile valabil exprimate pentru candidații PSD și PNL, pentru funcția de Primar al municipiului Bistrița, primite de la fiecare secție de votare, cu mențiunile din procesele-verbale preluate de la BESV, de către BECM nr. 1 Bistrița și semnate de președintele acestuia, fără ca rezultatul constatării să aibă consecințe asupra proceselor-verbale privind consemnarea rezultatelor votării și a procesului-verbal pentru centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor și atribuirea mandatelor pentru Primarul municipiului Bistrița”.
De cealaltă parte, PSD Bistrița-Năsăud au contestat hotărârea BECM nr. 1 Bistrița la Biroul Electoral Județean care a admis contestația PSD BN.