Dosar penal după ce s-a dus la RAR să înmatriculeze noua mașină. Ce au descoperit inspectorii

Dosar penal după ce s-a dus la RAR să înmatriculeze noua mașină. Ce au descoperit inspectorii

Un bărbat din Suceava este cercetat penal după ce s-a dus la RAR să înmatriculeze mașina pe care tocmai o cumpărase. Inspectorii Registrului Auto Român au descoperit că vehiculul era căutat internațional.

Poliţiştii au fost alertați de inspectorii de la Registrul Auto Român Bistriţa-Năsăud după ce un bărbat din judeţul Suceava a venit cu noua mașină să o înmatriculeze.

După o simplă verificare în baza de date internațională, angajații RAR au descoperit că vehiculul era căutat internațional.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autovehicul în cauză figurează ca fiind sustras din Spania, din data de 20 mai, şi a fost identificat de poliţişti în posesia unui bărbat de 47 de ani, din judeţul Suceava. Autoutilitara în cauză, în valoare de 35.000 de euro, a fost indisponibilizată de poliţişti”, au transmis reprezentanții Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistrița-Năsăud, citați de adevarul.ro.

Articole ce te-ar putea interesa