Bogdan Ivan: Guvernul va aloca bani pentru refacerea podului între Rusu Bârgăului-Valea Poienii-Dorolea

Bogdan Ivan: Guvernul va aloca bani pentru refacerea podului între Rusu Bârgăului-Valea Poienii-Dorolea

„Am văzut această problemă, m-am consultat şi cu domnii primari şi cu domnul prefect, şi cu domnul preşedinte. Am avut o discuţie foarte bună cu toţi colegii din Ministerul Dezvoltării, cu premierul României, cu domnul Marcel Ciolacu, care mi-a dat tot suportul domniei sale în această direcţie.

Vom promova, în termen cât mai scurt, un proiect prin care să asigurăm, în baza situaţiilor de urgenţă, sumele necesare pentru ca acel pod să fie în siguranţă, atât el, cât şi toţi oamenii care vor ajunge să treacă pe el.

E un lucru care trebuie făcut în cel mai scurt timp, iar conform prevederilor bugetare, estimăm că în luna februarie se vor şi întâmpla aceste lucruri, pentru că sunt proceduri care trebuie să fie parcurse.”, a declarat Ministrul Digitalizării, deputatul PSD Bistrița-Năsăud, vineri în conferința de presă organizată la Bistrița de filiala județeană a PSD.

Articole ce te-ar putea interesa