Din această noapte vine frigul în tot județul Bistrița-Năsăud

Din această noapte vine frigul în tot județul Bistrița-Năsăud

„Încet dar sigur, valorile termice trec sub 0°C, în tot județul. Mai greuț, aşa, la noi, v-am zis ca suntem la adăpost de vreme severă, pentru cā răcirea a venit pe partea exterioară a catenei orientale a Carpaților iar la noi, până umplem depresiunea Transilvaniei cu frig, durează…Ca să vă faceți o idee, Bistrița are 0°C iar dincolo de munți, la Suceava, sunt deja -10°C.

La noapte, însă, îngheață peste tot, cu minime cuprinse între -8°C în culoarele de vale şi depresiunile din estul județului şi -3°C , în zonele joase din vestul teritoriului..

Mâine, peste zi, ne înseninăm. Anticiclonul va urca presiunea relativă, spre seară, la 1035 mb, astfel, pe fondul răcirii radiative în condiții de cer senin ṣi a masei de aer polar ajuns, până atunci, deasupra noastră, temperaturile vor aluneca sub pragul de ger, mai ales în zonele depresionare şi în cele joase, închise. Aşteptăm, astfel, -11/-12°C, aici in timp ce în restul județului undeva între – 9 şi -6°C, deci frig peste tot.

Gerul rămâne şi joi dimineață, apoi nebulozitatea în accentuare va mai diminua scăderea temperaturii.
Frigul rămâne, însă, de interes şi se pare că se va acutiza la final de săptămână când, sperăm şi la câțiva fulgi de nea.”
, a transmis pe Facebook, ONG”Meteo.BN”.

Articole ce te-ar putea interesa