Emil Radu Moldovan: O gală a elitelor, a ambasadorilor județului nostru-Decernarea titlurilor de Cetățean de Onoare. FOTO
„Un eveniment în care personalități ale județului Bistrița-Năsăud, au fost premiate pentru munca și reușitele lor.
Titlul de “Cetățean de Onoare al Județului Bistrița-Năsăud” a fost decernat:
-doamnei PATRICIA VLAD, în semn de apreciere și recunoștință pentru un parcurs educațional de excepție la universități internaționale de prestigiu (Universitatea Cambridge – Regatul Unit al Marii Britanii, Universitatea Harvard – Massachusetts, Statele Unite ale Americii și Universitatea Oxford – Regatul Unit al Marii Britanii) și pentru contribuția importantă adusă în promovarea imaginii județului Bistriţa-Năsăud, la nivel național și internațional.
-doamnei MIHAELA IOANA ȘTEFF, în semn de apreciere și recunoștință pentru o carieră de excepție ca jucător și antrenor de tenis de masă și pentru contribuția importantă adusă la creșterea prestigiului județului Bistriţa-Năsăud, la nivel național și internațional.
-domnului General-maior CRISTIAN DANIEL DAN, în semn de apreciere și recunoștință pentru rezultatele remarcabile obținute în întreaga carieră militară și pentru reprezentarea cu onoare și demnitate a Armatei Române și a județului Bistrița-Năsăud, în țară și în străinătate.
-domnului OCTAVIAN HARȘIAN, în semn de apreciere și recunoștință pentru deosebita contribuție adusă în dezvoltarea domeniului agricol, viticol și zootehnic din județul Bistriţa-Năsăud.
-domnului COSMIN IOAN PĂTROIU, în semn de apreciere și recunoștință pentru aportul de excepție adus antreprenoriatului românesc prin dezvoltarea unei afaceri de succes și pentru promovarea şi creșterea economică şi socială a judeţului Bistriţa-Năsăud.
-domnului ALEXANDRU STÂNEAN, în semn de apreciere și recunoștință pentru aportul de excepție adus antreprenoriatului românesc prin dezvoltarea unei afaceri de succes și pentru promovarea şi creșterea economică şi socială a judeţului Bistriţa-Năsăud.
-Preasfințitului Episcop MACARIE, în semn de apreciere și recunoștință pentru nobila misiune de păstrare a credinței strămoșești și pentru promovarea spiritului tradițional românesc în cele mai îndepărtate colțuri ale Europei și promovarea județului Bistrița-Năsăud.
-domnului prof.univ.dr. TEODOR RUS, în semn de apreciere și recunoștință pentru impresionanta carieră academică în domeniul dezvoltării sistemelor software și al cercetării științelor tehnologice ale calculatorului și pentru promovarea județului Bistrița-Năsăud, în întreaga lume.
-domnului academician dr. DOREL BANABIC, în semn de apreciere și recunoștință pentru vasta activitate academică desfășurată în domeniile ingineriei și științelor tehnice și pentru promovarea județului Bistrița-Năsăud, atât pe plan național, cât și internațional.
𝗙𝗲𝗹𝗶𝗰𝗶𝘁a𝗿𝗶 𝘁𝘂𝘁𝘂𝗿𝗼𝗿!
Cu toții să ne străduim să fim cetățeni onoarabili, contribuind la dezvoltarea județului Bistrița-Năsăud.”, a transmis pe pagina sa de socializare, Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
























