Un biciclist a murit, strivit sub un TIR, în Josenii Bârgăului
Modulul SMURD a intervenit în localitatea Josenii Bârgăului la un accident rutier produs între un TIR și un biciclist.
Echipajele de intervenție au găsit biciclistul sub TIR. Dim păcate, prezenta leziuni incompatibile cu viața.
La data de 18 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe Drumul Județean 172C, între Strâmba și Josenii Bârgăului, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la locul evenimentului au constatat faptul că un autotren condus de un bărbat de 52 de ani, din Șanț, ar fi surprins și accidentat un biciclist de 42 de ani, din Bistrița.
Din nefericire, în urma accidentului, bărbatul de 42 de ani și-a pierdut viața.
Verificările efectuate de către polițiști au indicat faptul că șoferul autotrenului avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, suspendat.
Testarea cu aparatul etilotest nu a indicat prezența alcoolului.
Polițiștii Serviciului Rutier continua cercetările în cadrul unui dosar penal urmând să fie stabilite împrejurările producerii evenimentului rutier.