Dorin Vlașin  : Dragi năsăudeni, a sosit momentul să vă anunț că s-au reluat lucrările la Sala de sport a Școlii de Aplicație

Dorin Vlașin : Dragi năsăudeni, a sosit momentul să vă anunț că s-au reluat lucrările la Sala de sport a Școlii de Aplicație

” Dragi năsăudeni,

Patru ani la rând, cât am fost viceprimar, am văzut de la geamul biroului cum, indiferent de vreme, elevii Școlii de Aplicație mergeau de mână doi câte doi către sala de sport a Colegiului Național “George Coșbuc” pentru desfășurarea orelor de educație fizică. Mă bucur că am ajuns în poziția în care pot să contribui la rezolvarea acestei situații.

A sosit momentul să vă anunț că s-au reluat lucrările la Sala de sport a Școlii de Aplicație.
Clădirea sălii de sport a fost ridicată acum mai bine de 10 ani, dar pentru inaugurarea ei mai era nevoie de finalizarea amenajărilor interioare, conectarea la rețelele de termoficare, canalizare și electricitate.

Mă bucur însă să vă anunț că de acum înainte cei 230 de elevi ai Școlii de Aplicație se vor putea bucura de orele de educație fizică în noua sală, având în vedere că lucrările se vor finaliza în următoarele săptămâni.

În orașul nostru mai sunt foarte multe alte lucruri de făcut, dar pentru finalizarea lor este nevoie să aveți încredere în noi!

🤝Doar împreună, cu solidaritate, încredere și implicare, vom crește comunitatea și dezvolta orașul nostru! ” ne anunță primarul orașului Năsăud, Dorin Vlasin, prin intermediul contului său de socializare.

Articole ce te-ar putea interesa