Un tânăr a dispărut în lacul Colibița, după ce hidrobicicleta în care se afla s-a răsturnat. Au intervenit scafandrii

Un tânăr a dispărut în lacul Colibița, după ce hidrobicicleta în care se afla s-a răsturnat. Au intervenit scafandrii

Un bărbat a sesizat, prin 112, faptul că o hidrobicicletă în care se aflau trei tineri s-a răsturnat în lacul Colibița. Aceștia aveau vârste cuprinse între 18 și 22 de ani.

A fost nevoie de intervenția pompierilor militari de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului, alături de un echipaj de pompieri cu barca și un echipaj de prim ajutor SMURD plus echipajul de terapie intensiva mobilă.

O persoană din cele trei a dispărut în lac, iar celelalte două au ieșit sigure la mal, a mai transmis ISU BN.

A fost alocat și echipajul de scafandrii din cadrul ISU Bistrița-Năsăud.

Nu se știe deocamdată, care este cauza acestui eveniment.

,,Unul din cei doi tineri ajunși la mal a fost preluat de echipajul de prim ajutor SMURD, prezentând hipotermie (temperatura apei lacului este de aproximativ 5 grade Celsius) Este constient și stabil”, conform aceleași surse.

Căutările tânărului căzut în apa continuă și la lăsarea întunericului, echipajul cu barca executa căutări la suprafață iar scafandrii executa scufundări în perimetrul stabilit.

Imediat după ce s-a dat alarma, un pompier aflat în timpul liber pe alta ambarcațiune a luat coordonatele exacte pentru a stabili un perimetru de căutare, in zona în care a căzut în apa tânărul.

,,Din primele verificari efectuate, a reieșit faptul că cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 18-22 de ani, toți din Sânpaul, județul Mureș, ar fi ieșit cu o hidrobicicletă, pe lacul Colibița. La un moment dat, aceasta s-a răsturnat, iar cei trei au căzut în lac. Doi dintre tineri au ajuns la mal, iar cel de-al treilea, în vârstă de 22 de ani, a dispărut în apă, fiind căutat de către echipele de intervenție.

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului și din cadrul Serviciului de Investigații Criminale sunt la fața locului și acționează în sprijin, pentru găsirea tânărului”, conform reprezentanților IPJ BN.

Articole ce te-ar putea interesa