Un bărbat din Bistrița, prins cu 10 kg de articole pirotehnice deținute fără drept. S-a ales cu dosar penal

Un bărbat din Bistrița, prins cu 10 kg de articole pirotehnice deținute fără drept. S-a ales cu dosar penal

În cadrul acțiunii Foc de artificii, la data de 12 decembrie a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat un bărbat de 47 de ani, din Bistrița, care a deținut și transportat cantitatea de aproximativ 10 kg articole pirotehnice din categoria F3, F2 și P1 fără să fie autorizată în acest sens.

La aceeași dată, pe raza localității Livezile, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au depistat în flagrant delict un bărbat de 45 de ani, din Dumbrava, care avea asupra sa aproximativ 1 kilogram de articole pirotehnice, sub forma a 20 de pachete din categoria P1, fără a deține autorizație în acest sens sau documente de proveniență.

În cele două cazuri articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, fiind totodată înregistrate dosare penale cu privire la infracțiunea de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, se arată într-un comunicat din partea IPJ BN.

Articole ce te-ar putea interesa