Un bărbat a fost găsit mort într-un pârâu, pe raza localității Tăure
La data de 13 noiembrie a.c., ora 23.00, a fost sesizat prin 112 faptul că, o persoană s-a înecat într-un pârâu de pe raza localității Tăure.
La fața locului, în albia pârâului Bratosa, pe raza localității Tăure, polițiștii au identificat un bărbat, de 65 de ani, din Tăure care, din nefericire, era decedat.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
S-a întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.