O femeie din Bistrița prinsă că fura carduri bancare și își ,,rotunjea” veniturile după bunul plac. A fost reținută de polițiști
Femeia de 30 de ani din Viișoara a fost reținută pentur 24 de ore, după ce a fost acuzată de comiterea mai multor infracțiuni.
,,Din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit faptul că, în perioada 2018-2021, aceasta ar fi sustras, de la două persoane, cardurile bancare și, cunoscându-le PIN-urile, ar fi efectuat mai multe operațiuni de retragere, de la diverse bancomate.
Prejudiciul astfel cauzat este de 12.000 de lei.
Totodată, în luna martie 2022, în urma unei înțelegeri verbale, aceasta i-ar fi promis unui bărbat, de 71 de ani, din Bistrița că îi va achiziționa 10 litri de țuică, contra sumei de 250 lei. Bărbatul i-ar fi înmânat un card și PIN-ul acestuia, însă femeia ar fi retras suma de 1500 de lei, fără a-i mai duce țuica promisă.
Femeia se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând a fi prezentată procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale pentru documentarea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere penală a persoanei vinovate”, se arată într-un comunicat IPJ BN.