Un bistrițean condamnat la 8 ani de închisoare pentru proxenetism pe teritoriul Spaniei a ajuns în arestul IPJ BN
Ieri, 26 septembrie, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița-Năsăud au depistat, pe raza municipiului Bistrița, un bărbat de 45 ani din localitate. Acesta era urmărit internațional.
Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Spania au emis un mandat european de arestare. Bărbatul este condamnat la pedeapsa de 8 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
lipsire de libertate
proxenetism, fapte comise pe teritoriul Spaniei.
Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Bărbatul în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și ulterior Curții de Apel Cluj, fiind dispusă arestarea provizorie, în vederea extrădării, pentru o durată de 15 zile. În prezent, acesta se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bistrița-Năsăud”, se arată în comunicatul IPJ BN.