Firmele care vor să obţină finanţări prin programul IMM INVEST PLUS se pot înscrie începând de azi
Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii din România se vor putea înscrie online, începând de joi, 15 septemrie 2022, de la ora 10.00, în programul IMM Invest Plus, cu toate componentele sale pe domenii specifice, a anunțat oficial Fondul Naționale de Garantare a Creditelor pentru IMM, care a făcut și o precizare importantă pentru aplicanți, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.
Înscrierile se vor face pe portalul oficial IMM Invest, AICI, iar apoi banca parteneră selectată va urma să decidă privind creditul.
Noul program IMM Invest Plus are la bază cadrul temporar european de ajutoare de stat instituit pentru depășirea crizei generate de răboiul Rusiei împotriva Ucrainei. IMM Invest Plus este o prelungire a programului IMM Invest, care fusese instituit în baza cadrului temporar pentru depășirea crizei generate de pandemia COVID-19.
În context, FNGCIMM precizează că „în cazul în care finanțările acordate în cadrul programelor autorizate conform Cadrului temporar Covid-19 s-au bazat pe estimarea unor valori rezultate din nevoile de lichidităţi ale societăților, beneficiarii care au accesat IMM INVEST ROMÂNIA, inclusiv prin AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT sau RURAL INVEST, sau alte ajutoare acordate în contextul pandemiei Covid 19, NU pot beneficia de sprijin în baza prezentei scheme de ajutor, CU EXCEPȚIA cazului în care o fracție din aceste nevoi a rămas neacoperită cu finanțare”.
„Sugerăm și consultarea listei codurilor CAEN eligibile în cadrul componentelor schemei, în vederea încadrării în schema de ajutor de stat și componentele acesteia” – a menționat Fondul.