Un bărbat din Maieru și-a bătut soția și soacra. Ambele femei au fost transportate la spital
Un bărbat din Maieru este cercetat penal după ce și-a lovit soția și soacra. Conflictul s-a iscat cel mai probabil din cauza consumului de alcool.
Aseară, 13 septembrie, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au intervenit la un scandal în familie, semnalat prin 112.
La fața locului, au constatat faptul că, un bărbat de 35 de ani, din Maieru, cel mai probabil pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri avute, și-ar fi agresat, în incinta locuinței, atât soția, cât și pe mama acesteia.
Cele două au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. De asemenea, acestea s-au opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru violență în familie, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi, au transmis reprezentanții IPJ BN.