(FOTO) Antrenori ai Gloriei 2018, prezenți printre cei mici, din tabăra organizată de Preotul paroh Ionuț Drăgan, la Miceștii de Câmpie

(FOTO) Antrenori ai Gloriei 2018, prezenți printre cei mici, din tabăra organizată de Preotul paroh Ionuț Drăgan, la Miceștii de Câmpie

Gloria 2018, parte din povestea frumoasă scrisă zilele trecute la Miceștii de Campie.

Preotul paroh Ionuț Drăgan a organizat în colaborare cu parohiile din apropiere și Școala Gimnazială din Miceștii de Câmpie dar și cu sprijinul voluntarilor coordonați de Gina Bontaș o tabără care a reunit nu mai puțin de 100 de copii. Aceștia au derulat activități educative, recreative și sportive alături de reprezentanții școlii din localitate, cei ai Inspectoratului de poliție, Inspectoratului de Jandarmi, Inspectoratului pentru situații de urgență și de alti colaboratori.

Antrenorii Gloriei 2018 Bistrița-Năsăud Mihaela și Claudiu Evi însoțiți de una dintre cele mai îndrăgite jucătoare ale noastre – Maria Țanc le-au fost alături copiilor cu un antrenament adaptat condițiilor din tabără dar și nivelului lor.

Totodată i-au învățat pe aceștia ce înseamnă sport, handbal, spirit de echipa, respect, mișcare și competiție.

Articole ce te-ar putea interesa