(FOTO) Accident cu 11 victime, din care un copil de 4 luni, pe autostradă. Mai mulți bistrițeni, implicați!

(FOTO) Accident cu 11 victime, din care un copil de 4 luni, pe autostradă. Mai mulți bistrițeni, implicați!

Două microbuze s-au ciocnit violent, aseară, pe autostrada A1, între Nădlac şi Pecica. 

În decursul zilei de ieri, în jurul orei 22:00, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, “Vasile Goldiș” al județului Arad a fost alertat de producerea unui accident rutier, în care au fost implicate două microbuze, pe A1, la Km 560, sensul de mers Nădlac-Arad, la aproximativ 5 km de ieșirea spre orașul Pecica

În urma impactului, 11 persoane – printre care şi un bebeluş de câteva luni – au ajuns la spital, majoritatea fiind din judeţele Mureş, Harghita şi Bistriţa-Năsăud.

„La locul solicitării au fost alocate de urgență forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad: o autospecială pentru transport victime multiple; o autospecială de stingere cu apă si spumă; descarcerarea ușoară și două echipaje SMURD. Nu sunt persoane încarcerate.
Intervenția este in dinamică”, informează Ruxandra Klein, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.

Potrivit primelor informații, într-un microbuz se aflau 10 persoane, iar în cel de-al doilea se afla doar șoferul. La sosirea echipajelor de intervenție, toate persoanele erau ieșite din cele două mijloace de transport. Zece persoane au nevoie de asistență medicală, dintre care și un copil de patru luni. Acestea vor fi transportate la UPU Arad pentru investigații.

Potrivit IPJ Arad, accidentul s-a petrecut la km 562, calea 2. „Este vorba de impact între 2 microbuze, unul a intrat în coliziune cu un alt microbuz care se deplasa în față. În urma impactului au fost rănite ușor mai multe persoane, numărul celor transportate la spital urmând a fi stabilit de echipajul medical. Traficul e blocat, coloana e de aproximativ 1,5 km”, transmite Biroul de presă.

sursa : aradon.ro

Articole ce te-ar putea interesa