,,Raiul” mov pictat de Atelierul Dealul cu Lavandă din Nușeni își așteaptă oaspeții. Află povestea locală

,,Raiul” mov pictat de Atelierul Dealul cu Lavandă din Nușeni își așteaptă oaspeții. Află povestea locală

Frumusețile oferite de natură sunt nemărginite.

Atelierul Dealul cu Lavanda ne-a pregătit weekend-uri parfumate și colorate, pline de experiențe numai bune de…memorat!

Pentru asta, notează în calendar de pe acum intervalul 24-26 iunie, respectiv 1-3 iulie.

Nu de puține ori lanurile de lavandă din Provence, în sudul Franței ne-au încurajat imaginația, ca măcar pentru câteva secunde să ne întrebăm cât de feeric poate fi…

Recent, însă, datorită unor oameni harnici și pasionați, au apărut și la noi astfel de lanuri mov, întinse cât vezi cu ochii. Dealul cu lavandă de la Nușeni și-a propus să adune la un loc oameni dornici să își bucure ochii și simțurile.

O vizită la un câmp de lavandă e ideală pentru o ieșire la aer curat, o sesiune foto memorabilă și o cafea savurată în tihnă.

Pregătirile sunt în toi, pentru a ne oferi tot ce au ei mai bun.

O să avem ulei și apă de lavandă, buchete proaspete, lumânări parfumate din ceară de soia, lumânări din ceara naturală de albine, turnate sau din foița de fagure, pentru evenimente. De asemenea anul acesta venim și cu alte produse noi care nu au legătură cu lavanda, însă suntem tare mândri de ele: tablouri string art și alte decorațiuni lucrate cu mult drag. Foarte multe surprize pe care vă invităm să le descoperiți!, a transmis pentru Știri BN, Sergiu, unul dintre cei prin care a luat naștere locul.

Ce te așteaptă odată ce ajungi la locație?

  • peste un hectar de lavandă inflorită, de anul 4, curată, cu decorațiuni noi, creative, tradiționale dar si moderne;
  • loc de joacă pentru copii, cu diferite activități, desen, forme de ipsos pentru colorat, planșe, trambulină, băncuțe și corturi unde aceștia își pot dezlănțui simțul artistic în timp ce părinții se pot relaxa în zona de hamace;
  • stand cu produse proprii, buchete de lavandă proaspete și multe decorațiuni hand made;
  • umbră și răcoare- cultura de lavandă este situată chiar lângă pădure, unde am amenajat o zonă de odihnă și hamace;
  • expoziții de fotografie;
  • multe decoruri pentru cele mai frumoase poze în lavandă, atât pentru cei mici cât și pentru cei mari;
  • pentru pasionații de astrofotografie, vom fotografia impreuna Calea Lactee si vom exersa lightpainting noaptea târziu in lavanda
  • un peisaj de vis, cu o priveliște 180 absolut superbă peste vale.

Aveți nevoie doar de telefonul mobil pentru poze, multă bună dispoziție și chef de taclale.

,,Ne relaxăm, ajutăm comunitatea și ne simțim bine cu toții!

Ah, și nu vă grăbiți! Golden hour și apusul din lavandă sunt atracția principală.

La 15 minute se află Mănăstirea Sf Ilie din Nuseni, o oază de relaxare într-o zonă superbă.

Nușeni, BN.
0740605295

Acces dinspre
•Cluj pe ruta BECLEAN-RUSU DE JOS-RUSU DE SUS-NUSENI (la intersectia cu Feleac, țineți drept, drumul bun, asfaltat DJ172H, spre Enciu

  • Bistrița pe ruta Arcalia-Chirales-Feleac- Nuseni ( drum nou, ruta cea mai scurta si pitoreasca dinspre Bistrița) sau ruta Bistrița – Lechinta- Nuseni sau ruta Beclean- Rusu de Jos- Rusu de Sus- Nuseni
  • Mures pe ruta Reghin-Teaca-Lechinta-Nuseni

Vă rugăm să parcati mașinile jos la drumul principal, drumul până la dealul cu lavandă durează aproximativ 3-4 minute.

Articole ce te-ar putea interesa