Șoferii din toată țara sunt chemați pe 30 iunie la protest, pe fondul creșterii accelerate a prețurilor la carburanți

Șoferii din toată țara sunt chemați pe 30 iunie la protest, pe fondul creșterii accelerate a prețurilor la carburanți

Pe fondul creșterii accentuate a prețurilor la carburanți, conducătorii auto din întreaga țară, printre care și cei bistrițeni, anunță că sunt pregătiți să organizeze un protest, față de aceste majorări incontrolabile.

Șoferii de peste tot sunt chemați la un protest organizat față de creșterea continuă a tarifelor la carburanți. Protestul este anunțat pentru data de 30 iunie, la prânz, în toată țara.

Conducatorii auto sunt îndemnați să iasă în stradă și să blocheze pompele.

Astfel, în cursul zilei de joi, 30 iunie a.c., în jurul orei 12:00, șoferii din toate orașele României, vor protesta în încercarea stopării acestor creșteri. Nu este primul astfel de eveniment organizat de oameni.

Creșterea prețului la carburant a început să devină din ce în ce mai vizibilă și deranjantă pentru șoferi, iar un litru de benzină sau motorină a ajuns să depășească pragul psihologic de 9 lei.

Sute de mii de conducători auto au confirmat prezența

E timpul să facem ceva, ieșiti în stradă, blocați pompele. Este imposibil și inadmisibil ca într-o țara ca România prețul carburantului sa depășească 9 lei/litru. Share masiv ca să vadă toată lumea și să stabilim ce și când vom face. La 121$ pe baril este imposibil ca prețul sa depășească 9lei/litri (unde jumătate din acești bani merg către stat) Noi facem ceva!”, se arată într-un comunicat.

Sursă: bizbrasov

Articole ce te-ar putea interesa