1 iunie, Ziua Copilului! Când a fost menționată pentru prima dată și unde

1 iunie, Ziua Copilului! Când a fost menționată pentru prima dată și unde

Ziua Copilului, numită şi Ziua Internaţională a Copilului, este în multe ţări o sărbătoare pentru copii. În România se sărbătoreşte în data de 1 iunie.

Aşadar, 1 iunie reprezintă Ziua Copilului, ziua în care toţi copiii trebuie să se simtă bine, să primească cadouri, să se distreze împreună. În această zi, fiecare dintre noi îşi aminteşte de momentele frumoase ale copilăriei, întorcându-se cu gândul în trecut sau retrăind-o prin ochii oricărui copil.

Ziua Copilului este o sărbătoare care ne îndeamnă să ne minunăm şi să ne bucurăm de fiecare zi şi clipă a vieţii, precum cei mici. Să sarbatorim alături de copii, nepoţii, fraţii sau vecinii noştri şi să ne lasăm inspiraţi de bucuria lucrurilor simple sau … să nu uităm de copilul din noi. Aşadar, această zi este un bun prilej pentru a uita de toate grijile, de a ne aminti de „cea mai frumoasă iluzie” … copilăria.

Ziua Copilului a fost menţionată prima dată la Geneva, la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanţi din diferite ţări au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului. După această conferinţă, multe guverne au introdus „Ziua Copilului.

  • Ziua Internaţională a Copilului a fost sarbatorită pentru prima oara în lume în octombrie 1953 şi a fost sponsorizată de către Uniunea Internaţională pentru Bunăstarea Copilului din Geneva;
  • Ideea de a avea o zi internaţională i-a venit lui Rubab Mansoor, elev în clasa a VIII-a şi a fost acceptată şi adoptată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în anul 1954

În Turcia, Ziua Copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920.

Nu se ştie exact de ce ziua de 1 Iunie a fost aleasă ca Ziua Internaţională a Copilului, însă există o teorie potrivit căreia, consulul general chinez de la San Francisco a strâns un număr de copii orfani chinezi pentru a sărbători Festivalul Dragonului, care s-a întâmplat să fie chiar pe 1 iunie, dată care a coincis, de asemenea, cu Conferinţa de la Geneva.

  • De atunci s-a stabilit ca 1 iunie sa fie Ziua Internaţională a Copilului, mai ales în ţările comuniste.
  • În vest, această zi este sărbătorită în alte zile ale anului, dar nu i se acordă prea mare atenţie.
  • Astfel, această zi a fost interpretată ca fiind o sărbătoare comunistă

Articole ce te-ar putea interesa