Avem nevoie de ajutorul tău! Contribuie și tu cu o țiglă la repararea acoperișului bisericii fortificate din Vermeș
Biserica din Vermeș are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor! Organizația Petrus Italus Trust – Alianța pentru Patrimoniul Bistrițean a demarat o campanie pentru restaurarea bisericii.
” Ansamblul Bisericii fortificate din Vermeș se află pe locul unei istorii vechi de 3000 de ani. Aceasta începe cu așezarea neolitică descoperită aici, continuă cu biserica medievală săsească pe care o vedem și azi, cu frescele sale extraordinare, DAR sperăm ca istoria acestui loc să nu se termine odată cu generația noastră. Pentru a proteja cele 4 straturi de istorie cu o valoare culturală și arhitecturală deosebită, avem nevoie de ajutorul tău! Contribuie și tu cu o țiglă la repararea acoperișului bisericii fortificate! Avem nevoie de 16 500 € pentru refacerea acoperișul corului după ce în luna februarie l-am protejat cu o prelata. Vom salva astfel de la prăbușire cea mai veche și fragilă parte a monumentului istoric, în care au fost descoperite fresce, picturi realizate pe tencuiala zidurilor, în secolul al XIV-lea și al XV-lea, atât la interior cât și la exterior. BISERICA EVANGHELICĂ DIN VERMEŞ ,azi Biserica ortodoxă „Sf. Arhg. Mihail și Gavriil” este una dintre cele mai reprezentative dintre bisericile fortificate ridicate de sașii din ținutul NOSNERLAND, din Nordul Transilvaniei. Forma actuală a fost construită în secolul al XV-lea, impreună cu turnul clopotniță și zidul de apărare perimetral. Biserica se află într-o stare gravă de degradare și are nevoie de lucrări urgente pentru a o salva de la ruinare. Am pus în vânzare 3300 de țigle la prețul simbolic de 5 €/țiglă, aceasta include achiziționarea celor 3300 de țiglele vechi, costul lemnului, a restauratorilor, cazarea și masa voluntarilor. Numele tău va rămâne veșnic legat de salvarea acestei biserici pentru că va fi inscripționat pe una din țiglele noi pe care le vom produce la țiglăria tradițională de la Apoș urmând să le așezăm pe acoperișul bisericii din Vermeș. Facem un arc peste timp și vă spunem că țiglăria de la Apoș a fost construită în 2015 tot printr-un crowdfunding similar iar numele donatorilor de pe caramizile cuptorului stau și astăzi mărturie unei frumoase povești în care oamenii de bine s-au implicat în mod direct în restaurarea patrimoniului. Intervenția de urgență va fi realizată de către PETRUS ITALUS TRUST prin proiectul AMBULANȚA PENTRU MONUMENTE BISTRIȚA-NĂSĂUD și în parteneriat cu ROMANIAN UNITED FUND și Asociația MONUMENTUM Tu câte țigle poți oferi? Ajută-ne să salvăm împreună istoria acestui loc unic în Transilvania! DONEAZĂ! ❤️ Romanian United Fund este platforma de strângere de fonduri a Diasporei. Suntem o instituție cu adevărat unică și pur filantropică (100% din donații sunt transferate către proiectele noastre beneficiare). Ne angajăm să strângem fonduri pentru organizații de impact (numite Community Partners) și să finanțăm proiecte care fac diferența în viața românilor. În acest proces, sperăm să reunim diaspora românească și să creăm un precedent de cooperare și speranță. Citiți mai multe despre partenerii comunitari și liniile directoare de strângere de fonduri ale RUF pe romanianunitedfund.org. ” , au transmis inițiatorii campaniei.
mai multe detalii : https://www.facebook.com/donate/535597914603447/