Proiectul Meteo.BN a ajuns la urechile elevilor a două licee din Bistrița. Mihai Bălan: ,,Am găsit elevi foarte receptivi la mesajul transmis”
Mihai Bălan, coordonatorul proiectului Meteo.BN își împărtășeste pasiunea cu orice ocazie. Acesta folosește toate resursele disponibile pentru ca informaţiile furnizate să ajungă în cât mai multe unităţi şcolare, într-un mod cât mai prietenos.
Meteorologul de pe facebook al județului Bistrița-Năsăud le-a oferit elevilor din două licee din Bistrița o introducere în meteorologie, despre fenomenele cel mai des întâlnite, digitalizare, eficientizare și mecanisme de avertizare.
,,Zi plină în programul de prezentări sub egida proiectului Meteo.BN, în sistemul educațional liceal din județ, astăzi vizitând Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița şi Liceul de Arte ,,Corneliu Baba” Bistrița .
Am găsit elevi foarte receptivi la mesajul transmis, m-am simțit „ca acasă”, între ei, de fapt, aceştia dând dovadă de interes şi „ciulind” urechile la ideile expuse.
Una peste alta, a ieşit o treabă minunată.
Mulțumesc doamnei director, Monica Buboly de la CNAM şi doamnei profesoare @Luci Filipaş, de la Liceul de Arte CB, pentru invitație şi pentru facilitarea susţinerii prezentărilor”, a transmis Mihai Bălan.
Meteorologia este importantă datorită impactului aerului asupra vieții. În primul rând, prognoza meteo are un rol vital în administrația urbană.
În al doilea rând, prognoza meteo pe termen lung este importantă pentru agricultură.
Meteorologii studiază și prezic vremea și clima . Ei analizează relația dintre vreme și alte procese de mediu și observă impactul vremii și climei asupra oamenilor, animalelor și plantelor.




