Primarul Dorin Vlașin: Vă asigur că vom face tot ce ne stă în putință să găsim cea mai bună soluție pentru locuitorii orașului nostru
Primarul Dorin Vlașin a transmis un comunicat în legătură cu serviciul de furnizare a gazului în Năsăud, după ce firma CPL Concordia i-a notificat pe cetățeni că se retrage.
,,Cu toți am avut o surpriză neplăcută când am aflat că principalul distribuitor și furnizor de gaz din zonă și-a notificat clienții că trebuie să-și găsească un înlocuitor, în termen de 21 de zile, deoarece compania se retrage de pe piața de furnizare a gazelor naturale.
Îngrijorarea este cât se poate de legitimă, mai ales prin perspectiva vremurilor pe care le trăim. Mulți cetățeni ne-au semnalat că au încercat să contracteze alți operatori, însă fără succes. Nici un operator nu este deschis să încheie noi contracte de furnizare când piața gazelor naturale (dar și a energiei electrice) este așa volatilă.Până în momentul de față știm concret că:
- în această situație sunt zeci de localități și zeci de mii de consumatori din 5 județe;
- prețul gazelor naturale se va plafona pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie, în limita a 1200 metri cubi pe an; așadar, indiferent de ce operator vom alege, vom avea același preț cel puțin până în martie 2023;
- modul în care a acționat acest distribuitor și furnizor de gaze naturale este cel puțin neetic;
- cu toate că nici un năsăudean nu va rămâne fără gaz, este de evitat să ajungem să fim preluați de acei furnizori de ultimă instanță agreați de ANRE, care au prețuri mult mai mari;
Deja s-a luat deja legătura cu alți furnizori de pe piață și în zilele următoare prioritară v-a fi îndrumarea năsăudenilor spre cea mai bună decizie.
Primăria Năsăud își ia în serios rolul de mediator și vă asigur că vom face tot ce ne stă în putință să găsim cea mai bună soluție pentru locuitorii orașului nostru.
În aceste momente tensionate este important să rămânem calmi și să nu luăm decizii pripite. Sunt convins că în zilele următoare vom afla mai multe informații care ne vor ajuta să facem cea mai bună alegere posibilă, ne transmite Dorin Vlașin, primarul orașului Năsăud.