De ce survolează avionele NATO deasupra Bistriței? Ce alte zone sunt vizate
Așa cum știm, România reprezintă granița de est a NATO, iar în contextul războiului din Ucraina, a devenit o zonă atent supravegheată de către forțele aliate. Odată cu izbucnirea războiul din Ucraina, cerul țării noastre a fost împânzită de avioane militare, reprezentând un motiv de îngrijorare pentru mulți români, percepând sunetul distinct.
Autoritățile statului au transmis populației că nu este un motiv de îngrijorare. Președintele Klaus Iohannis a declarat că „niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranța sa și a familiei sale!” și ne-a asigurat că „România beneficiază de cele mai ample garanții de securitate posibile.”
Conform datelor publice redate de aplicația Flightradar24 nu apare nici o informație despre avioanele pe care le aud survolând. Cu toții ne întrebăm ce se întâmplă, de fapt?
,,Avioanele de tip cisternă aeriană – cel mai celebru poate este Boeing KC-135 Stratotanker , survolează constant România de câteva zile, în special în zona Transilvaniei și zona de Centru a țării.
Aceste cisterne aeriene zboară în bucle foarte mari și care realimentează atât avioanele de vânătoare care zboară în misiunile CAP, dar și avioanele AWACS, conform hotnews.ro.
În momentul acesta în România sunt dislocate, astfel:
- 2 avioane F-35 trimise de SUA la baza aeriană Borcea/Fetești
- 4 avioane Eurofighter Typhoon italiene
- 6 avioane Eurofighter Typhoon germane
- 8 avioane F-16 americane
La acestea se mai adaugă cele 17 avioane F-16 ale României și cele circa 20 de avioane MiG-21 LanceR pe care România încă le mai operează.
Toate aceste avioane sunt pregătite și execută misiuni de patrulare de luptă (CAP – Combat Air Patrol ), pregătite practic mereu să intervină – cum a fost cazul în prima zi de conflict când avioane F-16 românești au interceptat un Suhoi Su-27 Ucrainean și l-au forțat să aterizeze la Bacău.
Aceste avioane când sunt în zbor și în misiune CAP nu au aparatele transponder pornite, adică nu vor fi vizibile pe servicii precum flightradar24 .
Pe lângă avioanele de vănătoare, mai există o activitate aeriană militară ce se desfășoară în aceste zile și nopți peste România – unele avioane pot fi reperate pe Flightradar24, altele nu.
Astfel, poate cea mai importantă misiune aeriană pe care NATO o desfășoară în aceste momente peste cerul României, în special în zonele de graniță cu Ucraina este survegherea spațiului aerian cu avioane speciale radar (AWACS – Airborne Warning And Control System ).