EDUCAȚIE. UMF Târgu Mureș își deschide porțile la Bistrița, din toamnă!

EDUCAȚIE. UMF Târgu Mureș își deschide porțile la Bistrița, din toamnă!

Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş şi-a dat acordul pentru înfiinţarea unei extensii chiar în Bistrița.

Din toamnă, UMF Târgu Mureș își deschide porțile la Bistrița, în fosta clădire utilizată de UTCN, de lângă Casa de Cultură. Încă un pas important, spre a transforma Municipiul într-un adevărat centru universitar, încă o șansă ca tinerii să învețe mai aproape de casă.

Colaborarea bună dintre Consiliu Județean și Primăria Bistrița, aceasta din urmă înțelegând importanța proiectului, a cedat Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, imobilul situat pe strada Albert Berger din Bistrița, folosit până acum de Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.

,,Extensia Universității de Medicină Târgu Mureș de la Bistrița va funcționa în acel spațiu, până când noi, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, vom termina lucrările la întreg campus universitar de pe strada Toamnei.

Având extensia Universității de Medicină din Târgu Mureș, cea a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, ce se va muta în casă nouă și extensia Universitară Bistrița a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în Municipiu, putem să spunem că generațiile viitoare pot să crească educațional în județ.

Felicitări echipei manageriale a Spitalului Județean de Urgență Bistrița și mulțumim pentru buna colaborare, domnului primar Ioan Turc și consiliului municipal”, transmite Emil Radu Moldovan.

Articole ce te-ar putea interesa