Weekend cu dosare penale. Șoferi ,,scăldați” în alcool, droguri și fără permis, pe drumurile din județ

Weekend cu dosare penale. Șoferi ,,scăldați” în alcool, droguri și fără permis, pe drumurile din județ

La data de 5 februarie, în jurul orei 03.15, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe raza municipiului Bistrița.

A fost identificat conducătorul auto în persoana unui tânăr de 24 de ani, din Vermeș și a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

La data de 6 februarie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis.

Bănuit de comiterea faptei este un bărbat din Poienile Zagrei care a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autovehicul fără să dețină permis de conducere valabil pentru vreo categorie de vehicule

În dimineața de 6 februarie a.c., în jurul orei 02.24, polițiștii Serviciului Rutier l-au depistat în trafic și oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Spania care se deplasa pe Drumul Național 17, prin localitatea Susenii Bîrgăului.

La volan au identificat un bărbat de 33 de ani, din Bistriţa Bîrgăului care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările și în acest caz.

De asemenea, în aceeași dimineață, în urma controalelor efectuate în trafic, polițiștii Biroului Rutier au întocmit un dosar penal în care efectuaează cercetări pentru conducere cu alcoolemie.

Vizat de comiterea faptei este un tânăr de 25 de ani, din Salva care a fost oprit pentru control, pe strada Avram Iancu din municipiul Bistrița.

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.Totodată, a fost

Astăzi, 7 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări privind infracțiunea de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

În această dimineața, în jurul orelor 03.00, un bărbat de 60 de ani, din Bistrița, a fost oprit pentru control pe Drumul Național 17, în Viișoara.

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate mostre biologice în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei.

Sursă text: IPJ BN

Sursă foto: Playtech.ro

Articole ce te-ar putea interesa