Încă două noi case de tip familial în județ! Astfel, programul ,,Salvăm copilării din coșmarul instituționalizării” a fost finalizat

Încă două noi case de tip familial în județ! Astfel, programul ,,Salvăm copilării din coșmarul instituționalizării” a fost finalizat

În întreg județul, programul „Salvăm copilării din coșmarul instituționalizării”, respectiv închiderea orfelinatelor de tip vechi și deschiderea caselor de tip familial, a ajuns la final!

Ultimele două case de tip familial care au încheiat acest proces, fiind cele din localitățile Viișoara și Unirea, unde sunt în proces de mutare 24 de copii.

,,Un obiectiv care părea de neatins, dar care prin buna colaborare dintre ONG-ul Hope and Homes for Children, mediul privat, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și DGASPC este acum o realitate

Copiii trăiesc în medii calde, având un loc pe care să-l numească „acasa”, alături de oameni care să le călăuzească pașii într-un mod cât mai apropiat de mediul familial.

Mulțumim pentru o colaborare deosebit de bună, HHC, directorului general Ștefan Dărăbuș, specialiștilor, mediului privat și tuturor oamenilor care au depus tot efortul pentru a finaliza procesul de dezinstituționalizare din județ.

În 2012 au fost 4 centre de plasament de tip vechi (Năsăud, Teaca, Beclean și Centrul de dizabilități de la Bistrița).

Acum:
• 7 Case de Tip Familial, realizate la Bistrița, Năsăud, Teaca, Slătinița și Viișoara, în colaborare cu Fundația Hope and Homes for Children România.
• 7 Case de Tip Familial, construirea unui Centru de zi și reabilitarea unei clădiri pentru un alt astfel de Centru, finanțate cu fonduri europene, prin POR.

Lucrurile nu se opresc însă, fiind în construcție, tot în colaborare cu HHC și o locuință maxim protejată pentru tinerii cu dizabilități, la Viișoara, transmite Emil Radu Moldovan.

Articole ce te-ar putea interesa